Povestea omului care a inventat mașina care se conduce singură

de: Daniel Ștefan
28 07. 2018

Ai putea crede că mașinile autonome sunt o invenție a prezentului. În realitate, ideea a apărut încă din anii ‘80 și a fost testată pe un Mercedes.

La fel ca multe alte idei mărețe care au dat naștere unor invenții incredibile, dar prea costisitoare și riscante, și cea despre o mașină autonomă s-a pierdut în istorie. Însă, doar temporar, pentru că alte companii, precum Google, Tesla sau Uber au ajuns obsedate de această idee. Doar primul ei inventator a fost cu adevărat uitat de cei care ar fi avut numai de câștigat dacă nu ar fi abandonat proiectul.

Numele lui este Ernst Dickmanns, un inginer german. A avut un vis pe care l-a transpus în realitate, dar apoi a fost nevoit să-l abandoneze pentru că n-a avut susținere.

În momentul său de glorie, la începutul anilor ‘90, n-a fost nevoie decât de niște apeluri telefonice date acolo unde era nevoie, iar automobilul său aproape autonom a primit permisiunea de a fi testat pe un drum public. Și mașina s-a descurcat admirabil în primele faze, dar n-a mai primit șansa la alte teste și totul s-a năruit.

Povestea lui Ernst Dickmanns ar fi fost complet uitată dacă n-ar fi fost reamintită de cei de la Politico, iar acum, o împărtășim cu tine.

Cine este omul care a inventat mașina autonomă

Înainte să devină omul care chiar a inventat  mașina autonomă, Ernst Dickmanns a activat în domeniul cercetării aerospațiale. Timp de un deceniu, Dickmanns s-a perfecționat în studiul traiectoriilor navelor spațiale care reintrau în atmosfera Pământului.

Această profesie l-a perfecționat și l-a ajutat mai mult decât ar fi crezut pentru că experiența dobândită în domeniul cercetării spațiale, avea să-i aducă meritul de a concepe o idee care până atunci era doar un vis sau ceva ce doar în romanele și filmele SF vedeai.

Poziția profesională pe care a obținut-o în cadrul unei universități pentru forțele militare din Germania de Vest, l-a ajutat să dea startul unu proiectul vieții sale. Asta se întâmpla pe mijlocul anilor ‘70, când inginerul n-avea nici 40 de ani.

Peste câțiva ani, Dickmanns și-a cumpărat un Mercedes van, l-a echipat cu câteva calculatoare, camere de filmat și senzori și a început să facă primele teste în 1986, anul când s-a născut inteligența artificială aplicată pe un automobil.

Azi, el mărturisește că a fost privit cu scepticism de colegii de la universitate, dar a fost tolerat și admirat pentru că avea în spate un trecut plin de realizări profesionale care-l califica pentru crearea unei inovații.

Un an mai târziu, a testat Mercedes vanul pe o porțiune necirculată pe autobahnul din Bavaria și a reușit să atingă 90 km/h în regim autonom, cu limitele de rigoare de la acea vreme, an de pionierat pentru această tehnologie care abia se născuse.

Daimler, prima companie interesată de mașinile autonome

La scurtă vreme după primul său test, cei de la Daimler au pus ochii pe potențialul lui Dickmanns și l-au invitat să intre în echipa lor și să echipeze un Mercedes cu noua sa inteligență artificială, capabilă să “vadă” drumul la fel cum poate șoferul.

Dickmanns a acceptat cu modestie, dar el și echipa sa au depus toate eforturile necesare pentru a duce la îndeplinire proiectul și au reușit.

De această dată însă, testul a fost efectuat în Franța, chiar în capitală. A fost nevoie doar de puțin lobby pe lângă persoanele cu influență pentru ca Daimler să obțină permisiunea de test, iar totul a decurs ca uns în octombrie 1994.

Un an mai târziu, Daimler a devenit mai încrezător și a vrut experimentarea pe o distanță mai lungă. Dickmanns a testat Mercedesul 500 SELs pe o distanță de 1.700 km pe autobahnul dintre Bavaria și Danemarca. Mașina autonomă a lui Dickmanns a atins viteza de 175 km/h.

O tehnologie readusă la viață cu pași mărunți și stângaci

Era ceva fantastic. Dar, pe cât de rapid s-a aprins entuziasmul celor de la Daimler, pe-atât s-a stins, iar proiectul a fost abandonat.

Din cauza pierderii interesului companiei germane, Dickmanns n-a putut să-și fructifice cercetarea. Nimeni n-a mai fost interesat cu adevărat de dezvoltarea inteligenței artificiale aplicată pe mașini. Dickmanns a fost dat uitării, iar companiile care azi se chinuie să reinventeze mașinile autonome au fost nevoite să pornească totul de la zero.

Dickmanns este amuzat uneori de greșelile pe care le fac acești producători, dar el are azi 82 de ani. Nimeni nu ar mai lua în seamă un fost expert bătrân care știe atât de multe despre tehnologie.